Am tendinta de a-l considera pe celalalt un prieten, un coleg, un vecin…dar cel tacut, cel necunoscut, cel singur si trist al cui celalalt este? cel care nu ne atrage atentia pentru ca e super-imbracat, sau ca e extravagant, sau are gesturi mari, sau prea interesat sa aiba, sa fie vazut, sa fie auzit. cel pe langa care trecem zilnic si nu-i aruncam nici o privire, pentru ca ne intristeaza, si de ce sa ne intristeze? nu ne-nvata pe noi cartile alea motivationale cum ca tre sa cautam numai locurile si oamenii care ne fac sa ne simtim bine? cine e cel care plange, care are o rana, o drama langa mine in timp ce eu imi savurez cafeaua si ma enervez ca ospatatul nu aduce mai repede nota. care sunt sperantele si greutatile celui de langa mine cand eu am sau nu am acum bani sa-mi cumpar a 15 geanta, sau nus’ce rochie de pe la zara. care sunt neputintele lui, credintele lui, bucuriile lui, cand adormim amandoi el in zdrente si eu in una din pijamalele acelea dragute de la oisho sub aceeasi noapte? ce rugaciuni aude de la el si de la mine Dumnezeu?
Lasă un răspuns