Am vazut la Ingrid aceasta postare si mi-a amintit de una pe care am scris-o acum 2 ani…mi-au trebuit doi ani ca sa ajung aici. Aceasta postare am scris-o in 2011, cand in decembrie am cheltuit pe cadouri o suma cat doua salarii pe care le am acum. Anul acesta in genere au fost luate din timp si cu siguranta sunt simbolice.
Cadourile in sine devin pe an ce trece o povara financiara, de timp si de nervi. Cadourile ar trebui sa fie un motiv de bucurie si pentru cel ce primeste si pentru cel ce ofera. Cadourile ar trebui sa ramana un simbol al bucuriei de a impartasi, de a zambi, de a oferi, de a primi, de a iesi din rutina cotidianului si a adauga putina magie.
Toata „propaganda” consumatorismului se reduce la „cumparati, cumparati, cumparati”, chiar daca nu va trebuie, chiar daca maine cumparati alta, chiar daca copilul se plictiseste in 20 de minute de jucarie. Cumpara mult:) si apoi arunc-o pentru a cumpara una noua, aproape identica, dar cu un nasture in plus, cu un buton in plus, cu 2 cm mai slim :), sau cu 2 cm mai mare diagonala, sau argintiu si nu alb, ca astea sunt acum in trend… Suntem invatati sa ne dorim, sa achizionam, sa consumam. Devenim sclavii masinilor, zeificam casele noastre pentru care traim, avem grija de un covor mai mult decat de copilul nostru. Pierdem ore si zile sa le cumparam cadouri de care se vor plictisi si care vor umple la refuz camerele lor deja burdusite de jucarii de care s-au plictisit. Alergam saptamani pentru o bucurie de cateva minute pentru a cumpara ceva pe care se va asterne cel mai probabil praful. Din nefericire studiile arata ca prea multe jucarii, in loc sa ajute copilului ii dauneaza.
Cine a trait la tara isi aminteste de nuielusa pe care o facea calut, pe cea din care-si facea arc sau sabie si cum niste carpe infasate deveneau papusi. Aportul adus de copil pentru a crea imaginar calutul, modul in care se exprima facandu-si cunoscuta fantezia pentru ca si ceilalti copii sa o inteleaga, felul in care inventa jocul si regulile jocului…din nefericire nu pot fi inlocuite cu a mia telecomanda. Nici nu cad in cealalta extrema nu-i cumpara nimic, dar…sunt jucarii constructive, la care pot participa si parintii, fratii, prietenii (cuburi, puzzle-uri, figurine de craciun de pictat, carti cu specific).
Dar cel mai important sunt decoratiuni care costa aproape nimic din hartie, din conuri de brad culese din parc/padure si pictate cu auriu, verde…din bucatele de haine vechi (rosii, verzi), din margele, din sfoara…suporturi de lumarele din portocale…Toate acestea necesita timp, timp petrecut alaturi de copii, timp in care ascultam colinde, radem, le apreciem indemanarea, ii ascultam. Putem gati cu ei, turta dulce, pelincutele Domnului…Cumparam un set de figurine pentru biscuiti cu stelute, braduti, inimioare, le facem cate o gaura cu un pix cat sunt necoapte, apoi le legam cu sfoara si le agatam in brad. Copiii mai mari pot face ei singuri asta.
Sa-i invatam sa aiba o cutie de GIVEAWAY cu hainute, jucarii, carticele pentru alti copii pe care le pot oferi la prietenii care vin in vizita sau la care merg. Sa le oferim sansa de a inventa o lume feerica in care „ziceam ca…”, si”sa zicem ca…”; adica sa presupunem ca nuielile sunt armasari si papusile din carpa sunt super papusi si capacelele de la borcane sunt portelanuri. Sa oferim sansa de a contribui, de a primi atentia noastra macar zilele acestea. Sa le oferim cadou timpul nostru, atentia noastra, sa-i ascultam, sa radem cu ei, sa ii cunoastem. Sa aflam despre visele lor, despre temerile lor, despre prietenii lor, preferintele lor, ce nu le place lor.
Sa ne cunoastem copiii, acesti necunoscuti de langa noi, despre care de multe ori stim doar ca au note bune, sau rele, sau ca au mai invatat ceva in plus, sau ca mama ” lu cutare” i-a mai cumparat ceva. Sa le spunem ce sarbatorim de Craciun, de ce ne bucuram, de ce aprindem luminite. Nu doar pentru ca ne agaseaza magazinele, nu ca asa se face, nu ca au prietenii lor, nu ca sa ne uitam la filme americane stupide, in care se vorbeste doar de „spiritul” Craciunului, si printre altele aflam ca s-a nascut si Iisus. Sa investim mai putini bani, si mai mult timp, atentie, dragoste.
Sa fim buni doar pentru ca putem, sa cumparam mai putin si sa ne bucuram mai mult.
Cat de frumos ai spus, Anca! si adevarat!
Exact asa ma straduiesc si eu sa imi invat fetele.
Paula a facut toata dupa-amiaza cred ca mai bine de 20 de felicitari. Acum imi arata ca toate sunt unicat, cu tot felul de modele, de stelute, de servetele lipite pe ele. Ea e atat de fericita. Cred ca desi mereu spunem ca nu e importanmt cadoul, devenim pe an ce trece tot mai materialisti. Dar se poate si altfel. Cu siguranta se poate.
Acum cativa ani mi-as fi inecat copilul in lucruri, intre timp am invatat multe si inca mai am un pic de invatat despre lume si despre oameni, probabil de aia nici nu a venit inca, asteapta sa sa cresc eu ca sa o pot creste pe ea 🙂
Ai dreptate. E tare placut sa pregatesti cu copiii podoabe, felicitari, mici daruri ce nu vor fi uitate niciodata.
Sarbatori fericite, Anca. Sa fii sanatoasa si sa ai numai bucurii !
Un articol care-ti merge la suflet!
Sarbatori fericite, Anca draga! 🙂
Anul trecut am plins. Chiar nu mai stiam ce sa iau; de fapt luasem atitea si cheltuisem o gramada de bani si umblasem prin atitea magazine… Cel mai tare sufar cind trebuie sa cumpar cite un cadou unor persoane mai importante, cu un anume statut si virsta. Au primit atitea la viata lor incit mereu ma intreb ce as putea sa le duc eu si sa fie unicat. Pentru niste astfel de persoane am plins eu anul trecut!
Si eu si ei uitam ca sarbatorim Craciunul si nu vreun eveniment cu schimb de cadouri! Poate doar prezenta mea in casa lor cu o cutie de prajituri de casa facute de mine ar fi de ajuns? Ma mai gindesc pina la anul. Acum stau linistita.
Tare frumos ai grait! Un Craciun superb in trei!
Superb! Am de invatat din acest articol. Bucurie!