Cam la doua saptamani dupa ce a venit acasa (cand s-a relaxat si a inceput sa doarma neintoarsa toata noaptea) copilul meu a avut primul cosmar. S-a trezit din somn strigand „mami, mami” – in acel moment m-am bucurat pentru ca m-am gandit ca se simte in siguranta langa mine, inconstient a strigat dupa mine.
Apoi, cam o data pe luna are cate un cosmar, foarte real din care iese foarte foarte greu, scanceste, plange, imi spune ca nu vrea sa mai viseze urat. Incerc sa o trezesc, dar e undeva intre vis si realtiate, imi poate raspunde la intrebari, dar doarme in continuare. O intreb despre lucrurile din jur (ce culoare au, unde este cutare) in ideea ca daca le vede se concentreaza la ele si se trezeste, dar desi raspunde corect continua sa planga si sa spuna si propozitii din vis.
I-am explicat ca ea este aici, uite patul tau, cu mami, uite perna, tu dormi, e totul in capusorul tau, dar…
Dimineata nu-si aminteste iar imediat ce ii zboara visul nu-mi poate spune ce anume a visat, doar senzatia si-o aminteste, faptul ca e speriata.
Eu imi amintesc si acum un cosmar de cand aveam 8-9 ani, atat de tare m-a marcat, deci nu stiu daca are legatura cu trecutul ei sau e o chestie normala.
Lasă un răspuns