Ilinca: Mami cum apar copiii?
eu: sunt doua metode: prin nastere sau prin adoptie. Copiii scresc in burtica, o opereaza pe mamica si scoate bebele. Unele mamici ii nasc ele, altele adopta copiii de la doamne care nu ii pot creste, asa cum am facut eu.
Ilinca: care e mai usor?
eu: cum adica? de ce ma intrebi?
Ilinca: ca vreau si eu o surioara Natalita 😀 (Natalia o chema pe strabunica mea si pe bunica mea…)
…Cand am fost la Prot copilului toti spuneau ca au avut semne, coincidente inainte sa-si cunoasca copilul… eu am spus ca nu, pentru ca nu mi se par importante, oamenii incep sa le caute si atunci cand nu apar sunt cuprinsi de indoieli deci am avut si noi coincidentele noastre:
– hotararea judecatoareasca de incredintare are data mea de nastere, copilul mi-a fost incredintat de ziua mea, asa s-a nimerit
– certificatul de nastere nou al ei a iesit la fix un an de cand am vazut-o prima oara
Daca mai caut mai gasesc 🙂
Nu-mi mai amintesc daca la intalnirile de la DGASPC oamenii povesteau despre coincidente sau semne.
Au fost cateva:
– prima intalnire in afara casei doamnei AM a fost o plimbare cu masina prin sat, iar ea a desenat inimioare pe geamul aburit al masinii (asa cum obisnuiesc eu sa fac mereu si mi-a cazut fața cand am vazut-o); avea 3 ani si 10 luni si putea sa deseneze orice altceva;
– inainte de primul weekend in vizita acasa ma gandeam daca as speria-o s-o duc duminica la biserica. Am luat-o de la doamna AM si, in drumul nostru de o ora prin seara intunecata de iarna, am trecut pe langa o biserica luminata exterior, iar ea a spus, dintr-odata, fara nicio legatura cu nimic: „Vreau sa merg la biserica” (nu spusesem si nu o intrebasem nimic, au fost doar ganduri in capul meu);
– ziua stabilita pentru a o lua acasa pentru totdeauna a fost chiar ziua ei (intr-o vineri). N-am fortat nimic si a luat-o, de fapt, sambata, ca sa o poata sarbatori si familia in care crescuse pana atunci.
N-am cautat semne, dar ele au venit si le-am inteles ca mici incurajari din partea lui Dumnezeu pentru ca acea perioada nu a fost usoara.
Pentru ca am mai intalnit trei copilasi inainte de EA, imi amintesc de alte doua mici semne:
– prima intalnire cu primul copil a fost de Buna vestire. A fost o zi ravasitoare si tulburatoare;
– al doilea copil a fost cu o fetita mica, de 2 ani si 7 luni, foarte frumoasa si dulce, blonda, carliontata, cu ochi albastri si buze rosii. A intrat in masina mea, a luat o iconita, i-a dat un pupic si apoi m-a mangaiat usor pe cap. Dar dupa aceea … m-a respins constant, fara drept de apel. Nu eram eu mama pe care o astepta.
Toate au avut rolul lor pentru ca inainte eram doar un copil rasfatat, egoist si naiv si aveam nevoie de toate aceste etape dureroase (sufleteste) pana la EA.