Cand faci un praznic/o pomenire

Bunica mea a murit acum un an si de-a lungul timpului mama mea a facut praznicele care trebuie facute. In afara de cel de 40 zile, facut cu doamne din sat, a apelat mereu la o firma.
Stiu ca pentru noi orasenii pare mult mai comod si este, ei se ocupa de toate, de la meniu la cele mai mici obiceiuri, la sfarsit tu platesti, DAR…am avut ocazia sa merg la cateva inmormantari de atunci la oameni in varsta (stiti a fost o perioada cand nu mergeam la inmormantari, „vai dar mie nu-mi plac lucrurile acestea” de parca mimoza de mine e nemuritoare si aceste lucruri nu sunt pentru cei ca mine. Intre timp m-am mai dumirit cum sta treaba cu moartea. Asa, cum spuneam am fost la cateva inmormantari la parintii unor colegi, persoane mai in varsta unde totul a fost cu firma – si preotul era o firma, un functionar care avea serviciul la capela de la cimitir. Si nu vreau sa spun ceva rau de el, nici n-as indrazni, spun doar ca nu avea niciun habar cine era mortul, poate pentru ca decedatul nu era o persoana religioasa si nu avea un preot al lui, asa ca a trebuit sa-l ingroape preotul de la cimitir;  dar nici invitatii nu prea stiau cine este – jumatate dintre cele 15 persoane prezente eram colegi cu copilul mortului, noi am mers sa fim aproape de el. La mama unui coleg a fost asa de parabolic totul de parca stateam la rand la primarie sa ne dea o chitanta, am vrut sa intervin chiar sa spun cateva cuvinte, n-o cunosteam pe moarta, dar ii cunosteam fiul si cat de frumos l-a crescut:). Totul a fost facut cu firma, bineinteles. Toti, inclusiv familia abia asteptam sa ne intoarcem la ale noastre, fara bataie de cap.
Socul meu a fost atat de mare si pentru ca eu eram obisnuita cu mortii de la tara, unde vine tot satul sa te vada, unde sicriul este purtat de barbatii din familie/fini, unde si cel mai batran/bolnav om iese in poarta macar si-si ia la revedere de la defunct, unde preotul vorbeste frumos despre tine:) nu doar pentru ca i-au scris membrii familiei cateva cuvinte ci pentru ca te cunoaste de ani de zile si nu esti doar un nume, un corp, esti o persoana pentru care se roaga. Mergi pentru ultima oara in Biserica unde ai mers la sarbatori, unde ai luat lumina de Paste, unde ti-ai dus copiii si nepotii, unde te-ai cununat si poate te-ai botezat, iar cand vei fi asezat in mormant mergi printre ai tai. Din pacate pentru noi, cei de la orase…lucrurile vor sta cu totul si cu totul altfel:)
Facutul mancarii in curte la care iau parte gospodinele satului, femei care vorbesc in timpul acesta despre cel mort si de bune si de rele, dar mancarea care se face se face in numele lui si cu numele lui mereu pomenit. Mereu sunt oameni, casa, curtea e plina, fiecare participa, fiecare e acolo, e un fel de model primordial cand toti se ajuta la nevoie, pentru ca moartea este o nevoie.
Mancarea nici nu se compara ca si calitate cu cea de la o firma oricat de bogat ar fi meniul impersonal, tocmai ca e facuta altfel, poate ca nu au manusi chirurgicale doamnele si nu dezinfecteaza cutitele, dar fac toate in numele celui care pleaca.
Toate acele obiceiuri si tradintii agasante si enervante sunt facutte sa ajute familia sa se miste, sa nu stea doar sa jeleasca, sa cada in deznadejde, sa participe, sa petreaca persoana care pleaca activ, sa-i faca bocceluta de drum, sa-i pregateasca bagajul.
Nu am nimic cu firmele care se ocupa de pompe funebre, din contra, te salveaza de multe, dar… facutul colivei de fiica pentru mama e orice altceva fata de cumparatul ei de la cofetarie.

google