Post

Mi se pare destul de greu sa i vorbesc Ilincai despre religie, nu stiu de unde sa o apuc, asa ca o fac haotic. Mie mi-a vorbit bunica care mereu avea timp nelimitat pentru discutii, eu ma invarteam in jurul ei, ea facea treaba, imi povestea, imi raspundea la intrebari. Bunica povestea mereu la nivelul meu, dar cumva pastrand intru totul adevarul biblic:), necosmetizandu-l. Acum vad ca este o tendinta (si eu o am) de a indulci adevarul, de a proteja copilul de aspecte mai dure (macar punand accentul pe cele pozitive), desi copiii inteleg foarte multe, foarte clar.
Eu insami sunt foarte delasatoare, cu exceptia unei perioade cand m-am „convertit”, cand era entuziasmul de inceput, in rest sunt destul de conformista. Mananc vegetarian si cam acesta este postul, pe de alta parte, din cauza lenei mele, n-as vrea sa scap momentul, sa pierd inclinatia naturala spre Dumnezeu pe care o are Ilinca, pe care o au copiii. Mie toate mi s-au grefat pe ce m-a invatat bunica:)
Azi am descoperit un blog interesant, probabil ca il stiti, dar pentru mine este o gura de aer proaspat. Cum Ilinca va implini 7 ani si se va spovedi in curand, am gasit mijlocul ideal de a-i vorbi despre fapte bune, despre spovedanie si cainta: 
„When I talk to my children about confession it goes something like this.  We all have a spiritual backpack that we will wear when trying to ascend to Paradise and Christ.  When we do good deeds, Christ places a reward in our backpack and rewards have no weight.  But when we sin, we place a big heavy rock in our backpack.  The only way to remove the rocks is to go to confession.  It’s a little cheesy, I’ll admit, but my kids have always related to that image and even my older ones still refer to their backpacks. ” preluat de aici , tradus si relatat Ilincai exact asa :), cu adaugirea ca nu mai trebuie sa le repetam ca altfel vin inapoi. De cate ori ii spuneam ce inseamna sa se spovedeasca venea cu replica ca ii e rusine si sa merg cu ea sa le spun eu:), azi a parut sa inteleaga despre ce e vorba de fapt, poate si exemplul meu va ajuta…
Doamna propune si sa invatam un verset/o mica rugaciune in fiecare saptamana de post. Saptamana asta e aceasta, saptamana viitoare daca suntem sanatoase, aceasta. Ilinca pentru ca e fata, adora sa invete poezii:). Facem asta ca sa deosebeasca postul de zilele obisnuite, sa inteleaga ca ne pregatim de Paste, nu pentru a o obliga sa le spuna; am si eu rugaciunile mele de invatat:)
Mai propune o zi in care sa postim de la tehnologie (pe care urmeaza sa o stabilesc intr-o zi de week-end)  si una sa vizitam o manastire si sa-i vorbesc despre importanta pe care o au manastirile.
Ma trezesc insa in imposibilitatea de a-i explica nu ca trebuie sa se roage pentru cel ce i-a facut rau (poate pentru ca nici eu nu ma rog pentru altii decat sporadic), dar macar sa nu-i doreasca raul, sau sa se razbune…am senzatia ca exista o nevoie primara de dreptate de dinte pentru dinte in copii…
Pentru ca postul inseamna si despre mancare, azi am facut o reteta foarte buna si consistenta de post si  foarte simpla: pilaf cu naut
– 250 g orez
– 500ml apa
-o conserva de naut
– ulei de masline (cateva linguri)
-sare
-curcuma (eu o folosesc foarte des, plus ca face orezul de aur, dar daca nu va place inlocuiti cu alt condiment)
Se pune intr-o tigaie uleiul, se toarna orezul itnr-un strat egal si se caleste putin, se adauga conservea de naut, apa, sarea, curcuma si se da la fiert la foc mic, cu tigaia acoperita. Cand  a incorporat toata apa se inchide focul, se mai stropeste putin cu ulei de masline, se acopera si se lasa la odihnit 10 minute. Este simplu si bun :), dureaza extrem de putin pana se face, merge si in serile cand suntem obosite si n-avem timp/chef de gatit;)