Citesc o carte faina: Dimineti cu Dumnezeu, ma chinui sa nu citesc mai mult decat o dimineata pe zi:) (de cele mai multe ori o citesc seara la culcare:). Ce titlu bine ales;), autorul are o voce atat de echilibrata!Daca o gasiti la reducere neaparat sa o puneti pe lista;)
Nu reusesc sa scriu zilnic cele trei pagini pe care mi-am propus sa le scriu, oricum dimineata o fac doar in week-end, dar perseverez.
Imi pierd mult timp cu telefonul in mana…e ca la dulciuri- pana in ziua in care voi spune…pana aici. Devin tot mai absenta din viata mea, si unul din aceste motive este…telefonul si postarile noi de pe diverse grupuri in care sunt bagata, fara de care pot trai foaaaarte bine, de fapt pot trai. De ieri m-am apucat din nou de tricotat, asta cu siguranta ma va ajuta sa stau departe de telefon, un pullover raglan( singurul mod pe care-l stapanesc;). Stiti ca acum cativa ani ni se pareau boemi si pionieri cei care spuneau ca nu au televizor in casa? Sa vad cine va indrazni sa nu aiba smartphone:)).
A inceput scoala:), pentru noi e o structura de care aveam mare nevoie (in primul rand, financiar pentru ca afterschool-ul e mai ieftin decat scolile de vara, al mancarii _mancare sanatoasa de la csntina fata de cattering si al copilului, ca nu se mai plictiseste intr-un program haotic in care ai toata ziua timp de joaca. Mi se pare mie sau copiii nu mai stiu sa se joace? Nu se mai bucura de joaca? Vor sa faca ceva, sa fie ghidati, directionati, provocati, sa nu cumva sa se plictiseasca. Plictiseala e un fel de flagel de care trebuie sa ne ferim cu orice pret:)). Oare ce vor face cand vor fi mari? De fapt nu vor avea cand sa se plictiseasca…acum toti stam pe telefoane daca Doamne fereste ne plictisim la un rand de 3 oameni sau daca stam 5 minute singuri. Cand vor fi ei mari, facebook-ul va fi cu holograme si vor da like-uri dupa ce vor putea face plaja si ei o fractiune de secunda in postarea din vacanta a unui prieten.
Am fost week-end-ul trecut la un festival in sat la noi, la 200 m de casa noastra, mi s-a parut foarte tare:)) – La vie, un festival cu vin, bere (cred ca mai multi beau bere decat vin, dar era bere artizanala macar), mancare si muzica. Am castigat 50 lei :)- mi-am invins frica de penibil si m-am dus si am cerut un autograf Mariei Raducanu (daca nu stiti cine este, e o doamna care canta frumos si care arata socant de bine de aproape (pe scena parea batrana si stearsa)). Mi-am invins frica, am plecat cu o energie foarte pozitiva de la festival:). Mi-am dat seama ca daca ceream autograful pentru Ilinca n-as fi avut nicio ezitare, dar asa, pentru mine…mi-a fost frica, de parca eram adolescenta din nou.
Dupa ce am lauda-o cam mult, mi s-a stricat masina de doua ori saptamana asta ;)), o data, in prima zi de scoala intr-o intersectie, cand sa fac stanga s-a blocat pedala de la ambreiaj, am ridicat o eu cu mana, n-a mai intrat in viteza, imediat a coborat un domn cu baiatul lui si m-au impins pana pe trotuar. A doua oara, pe Independentei (un bulevard cu sase benzi, cate trei pe fiecare sens, pe banda de langa axul drumului, a facut scurt circuit, mergea cheia in gol, nu se auzea nimic. Am pus pe avarie, am sunat la mecanic, am iesit din masina, un domn de la un bloc m-a intrebat daca am nevoie sa ma impinga mai langa trotuar, s-a oprit circulatia pe toate cele trei benzi si am impins-o pe dreapta. Nimeni nu m-a claxonat, cu exceptia unui coleg de-al meu, care nu vazuse ca sunt eu… Cand imi povestea o cunostinta acum cativa ani cum ca in Germania au dat zece maisni cu spatele sa iasa el, mi se parea din povesti nemuritoare. Si pentru ca sa trec eu s-a oprit circulatia cat am impins masina la o ora de varf, vineri dupa-amiaza, suntem civilizati. Masina e bine, a avut o prostie;)
Avem catel nou ;)), tot caniche, Hugo, e tare talamb, nu seamana cu Millo deloc, dar il iubim asa cum este;)). Azi am fost la o expozitie chinologica si Ilinca a zis ca va merge si ea cu Hugo, daca reusim sa-l facem sa mearga in lesa;)).
Sambata ma duc la un curs de facut paine cu maia pe care abia-l astept…am senzatia ca nu o stapanesc in totalitate… nu stiu cum determin cat are nevoie sa creasca…
Scuze pentru calitatea pozelor, toate sunt facute cu telefonul :).
Saptamana plina de bucurii si fara gadget-uri!
Si eu voiam candva sa imi comand cartea asta:) Frumos la voi, peripetii, dar optimism parca dincolo de toate! Va imbratisez!
Ai o viata plina, intensa! Imi face placere sa te citesc! Tu si Ilinca sa fiti sanatoase si sa va bucurati de viata!
Ne bucuram de vesti de poze si de voi! foarte frumos,desi cu peripetii finalurile sunt optimiste! Anca, noi inca suntem cei incapatinati care nu au smartfon-uri (nici eu, nici sotul), am zis ca daca tot se mai gasesc telefoane obisnuite nu are rost sa ne luam smartfone! Va imbratisam!
Ce catelus dragut, cum sa zici ca e talamb? 😛
Pentru ca ai scris de smartphone … nu prea pot sa stau pe internet pe telefon pentru ca mi-e greu sa citesc pe un ecran relativ mic. Dar daca e sa pierd timpul pe internet, il pierd cu succes in fata calculatorului, deci vinovat nu e telefonul, ci doar eu, ca n-am vointa si stapanire.
Pentru mine smartphone-ul e un instrument util (datorita: Google maps, aplicatia de gps, vreme, ceas, alarma si pentru cand am mare nevoie de o informatie de pe internet si nu sunt langa un calculator). Mult timp am avut telefon obisnuit, dar mi-am schimbat opinia acum 3 ani, la momentul accidentului aviatic din Apuseni cand a murit Adrian Iovan si un medic rezident. Atunci smartphone-ul i-ar fi putut ajuta daca autoritatile ar fi stiut sa interpreteze la timp coordonatele furnizate de unul din medicii ce avea smartphone … Si atunci am realizat ca un telefon smart poate schimba o situatie dramatica doar pentru simplul fapt ca poti afla si transmite rapid locatia in care te afli.
Nu caut sa fie cel mai fain sau nou model, conteaza doar sa tina bateria 6-7 zile si sa aiba SAR-ul mic (apropo sunt si telefoane obisnuite care iradiaza foarte mult, cu valori de peste 1 w/kg, maximul acceptat fiind 2 w/kg – al meu are 0,4 w/Kg)