Astepti un copil ani de zile. Poate ai trecut prin ani de zile de tratamente, prin umilinte, prin ridicari de sprincene atunci cand ai hotarat ca adopti, prin cursuri in care ti-ai deschis inima in fata unor necunoscut, prin luni si ani de rugaciuni nerostite si asteptari care te-au macinat, frici si neputinte care te consuma.
Si in sfarsit, dupa toate astea si multe altele, pe care doar tu le cunosti, ai copilul mult visat acasa. Si-ti este frica, daca nu te va iubi, daca nu il vei iubi suficient, daca il vei strica, daca ii era mai bine la asistentul maternal sau la o alta familie, pentru ca toti par a sti ce trebuie sa faca mai putin tu.
Si vrei sa afli totul despre el si interpretezi fiecare privire, fiecare scancet, gand sau revolta a lui. Ai vrea sa diseci tot ce simte, gandeste, face, sa-l ai sub control, sa anticipezi, sa repari, tocmai pentru ca simti cum totul iti scapa printre degete.
Dar opreste-te!
Nu mai sta calare pe copil! Lasa-l sa respire, sa aiba emotii care nu trebuie la orice pas descusute, analizate. Cum te-ai simti mereu sub lupa? Ce-ai patit? Ce te-a suprat? Ce-ai visat? De ce plangi? de ce nu vrei… de ce , ce, la cine…, de cine…
Majoritatea nu sunt atat de grave incat sa va paralizeze si sa va faca sa va construiti intreaga zi gravitand in jurul unui gand/propozitie/cosmar/suparare/panset de al lui.
Un parinte biologic are timp. Timp sa se adapteze la copil si copilul la el. Stau non stop unul pe capul altuia in prima faza, cand e necesar, in primul an, maxim doi. Inspre trei, patru, cinci, stie sa fie acolo pentru copil, dar stie si sa-i lase spatiu, sa-l ignore atunci cand e nevoie.
Daca e trist, imbufnat, a visat urat sau vrea sa se retraga putin, asigura-l ca sunteti langa el, dar lasati-l sa-si consume sentimentele daca puteti, pentru ca altfel, tendinta va fi sa-l asaltati cu intrebari: esti trist? de ce la ce te gandesti? (si din sentimentele dumneavoastra de nesiguranta, se naste, pe langa tristetea lui si anxietatea).
Daca vrei sa afli, lasati sa treaca cateva ore, apoi, intr-un moment de relaxare, celalalt parinte sau un alt adult in care are incredere, sa-l intrebe scurt si clar, relaxat, fara interes deosebit, printre altele, ce s-a intamplat. Sau tu. Asculta! Nu-i spune ce sa simta! Niciodata! Nu te simti jignit daca ii e dor sau il doare. Nu esti acolo sa-i stergi durerile, ci sa mergi langa el, ajutandu-l sa si le care singur.
Lasă un răspuns