Nu-mi amintesc liceul ca de o perioada frumoasa, cred ca mai degraba stresanta, o perioada in care am avut foarte putina incredere in mine.
Am avut emotii daca sa merg sau nu, dar pentru ca mi-am propus sa fac exact invers de cum ma indeamna frica, am mers si bine am facut.
Desi-mi cumparasem pantofi cu toc si ma gandeam sa ma imbrac intr-un anumit fel, cu o seara inainte am zis ca-mi bag picioarele, pe cine vreau eu sa pacalesc, asa ca m-am dus fiind eu.
Am hotarat ca nu-mi mai investesc energia sa par ca sunt mama zmeilor, ca pur si simplu-mi arat vulnerabilitatea si frica.
S-au intamplat doua lucruri:
- directoarea de atunci si acum si profa de info(cred ca aveam 8 ore de informatica pe saptamana, de asta-s eu asa de antitehnica), si-a cerut scuze de la noi. Ca n-a stiut sa fie altfel, nici ea nici colegii ei, ca au fost tributari unui model de educatie pe care-l considerau de succes, ca avea impresia ca daca face altfel, ne scapa din mana. Si ne-a amintit ca noi putem face altfel, ca atunci cand am avut copiii, ne-am dorit doar sa-i facem fericiti, apoi, cand au intrat la scoala doar sa fie de succes (me included). Am avut nevoie de aceste scuze, am fost si i-am multumit. Niciodata nu e prea tarziu sa restabilesti o normalitate si un bine:)
- desi nu aveam chef sa merg la petrecere, cand am ajuns, m-am lipit efectiv de scaun tremurand toata si…rand pe rand, colegii au venit langa mine si am vorbit mult si intim si frumos. La un moment dat chiar mi-am dat seama ca “din toata incaperea asta eu am cele mai profunde conversatii” asta inseamna ca ei nu m-au vazut asa de handicapata pe cat m-am vazut eu si ca, vulnerabilitatea atrage vulnerabilitate si deschidere si profunzime. Dincolo de aparente, masti si ce vrem sa parem, suntem toti atat de frumosi si autentici ( inima vede lucrurile in claritatea lor)
Irosim atata energie, ne limitam atat de tare viata, pierdem atat de mult timp si resurse incercand sa parem, cand pur si simplu am putea sa fim. Si cel mai rau e ca, protejandu-ne, ne indepartam de ceilalti.
Buna! Anca draga, eu te vad asa frumoasa si pe afara si mai ales pe dinauntru incat nu mi vine sa cred ca ai atatea indoieli legate de tine. Copilul tau e oglinda ta : o vezi minunat de frumoasa si minunat de minunata? Astea sunteti voi, una oglindirea celeilalte…2 dintre multele motive pentru care Dumnezeu tine lumea. Va citesc mereu cu mult drag. L.
Si pt mine a fost un eveniment care a depasit asteptarile.