Azi m-am imbracat frumos pentru ca e ziua 4 din #5zile de frumusete. Am sa arat rezultatul celor 5 zile:) intr-o postare ulterioara.
Am calcat bluza si…desi nu cred ca e pacat sa calci o bluza…simteam vina, simteam frica de pedeapsa… Nu am fost crescuta cu frica de Dumnezeu ci cu dragoste si totusi…sunt tributara fricii de pedeapsa si ipocrita: pot spala vase dar nu rufe, pot face mancare dar nu dulceata sau zacusca in zilele de sarbatoare, pot sa pictez dau nu sa cos…
Cand aveam 10 ani, a venit Mihaita la noi si mi-a adus bujori si cirese de mai si niste sandale tare uratele:), pe care le am purtat si cand nu mi-au mai venit (se taiau baretele si se faceau slapi).
Am fost si i-am cumparat prietenei mele din copilarie Elena bujori si o cafea si mi-am luat si mie:), Ancai de10 ani.
#30anideprietenie. Elena e ca un cosmonaut 
Am avut mult de lucru la job, la facultate, la dizertatie si inca mai am, e o perioada destul de aglomerata in viata mea, dar am grija sa-mi fac bucurii:)) (nu intotdeauna de mancare:), sa sarbatoresc fiecare reusita.
Mereu cand imi pozez masa de lucru sunt intrebata de stilou;) – este un stilou chinezesc din acela cu penita de aur, dar am gasit o librarie de unde-i cumpar Ilincai chinezesti tot cu pompita cu 7 lei bucata, care scriu la fel de bine si arata aproximativ la fel.
Imi place foarte tare stiloul meu pentru ca…pentru ca are o poveste: am avut o invatatoare rea, care avea obiceiul sa ma umileasca. Intr-o dimineata o colega avea un stilou chinezesc nou. Invatatoarea imi arata stiloul si imi spune : „Anca, daca alti parinti ar avea un copil ca tine, i-ar cumpara tot ce-si doreste. De ce nu le spui sa-ti cumpere si tie?”
La 12 m-am dus acasa, stiam ca tatal meu are un stilou stricat. L-am cautat si l-am spalat si am incercat sa-l fac sa scrie pana la miezul noptii. Si acum imi amintesc cum stateam pe jos in bucatarie si muiam penita in cerneala ca sa scrie. Imi amintesc furia pentru ca tovarasa a insinuat ca parintii mei nu sunt buni ca alti parinti.
A doua zi dimineata m-am dus si i l-am aratat invatatoarei „uite tovarasa mi-au cumparat si parintii mei stilou chinezesc”. Ca adult imi vine sa zambesc :), planul meu a avut cateva sincope (unde gasisera un stilou peste noapte, era crapat si murdarea degetele) , dar eu m-am simtit triumfatoare: am spalat onoarea parintilor mei:)). Ulterior mi-am cumparat stiloul acesta:)
La multi ani Elene si Constantini!
Minunate povestile cu Mihaita, povestile copilariei tale! Mi te imaginez mandra din cale afara cu stiloul curatat superb!
Si eu am o poveste cu acest stilou.
Partea cu „sa nu faci treaba în zile de sărbătoare” vine din faptul ca trebuie sa fim la biserică, și nu acasă făcând diverse, și sa dăm zilei ce ii aparține. Adică mai multă atenție îndreptată către Dumnezeu, către praznicul sau sfantul zilei. E ca atunci când ne sebam ziua. E limpede ca vrem ca de ziua noastră sa sărbătorim frumos, nu sa stam cu fierul de călcat în mâna sau cu matura. Doar ca în timp toate astea au luat alte conotații. Sunt trecute în rândul superstițiilor, exact cum ai spus și tu, ni s-a inoculat frica „te pedepsește Dumnezeu” dacă faci….si dregi…în zile de sărbătoare. O vecina ma sfătuia „ca pe copilul ei” sa nu mai spăl vinerea „pentru ca e păcat”, ca argument mi-a adus un vis de al ei ea ține vinerea în schimb dracuie și nu calcă pe la biserica. La asta s-a ajuns… Mereu am zis ca dacă romanii erau credincioși pe cât sunt de superstițioși, eram cel mai credincios popor al planetei. Și nu glumesc, chiar cred asta!
Învățătoarea ta a fost chiar bună pe lângă a mea. Pe mine m-a bătut în fața clasei, ironia este ca nici măcar nu eram eu „vinovata” – totul a fost o confuzie nefericita – până o altă colegă a făcut pipi pe ea de frică. A stat uda pana la sfârșitul orelor (era și iarnă) bunica ei a observat abia acasă. Colega „vinovata” de motivul bataii mele era astmatica într-un stadiu foarte avansat. Dacă învățătoarea ar fi bătut-o pe Tatiana (așa se numea colega) nici nu vreau sa ma gândesc ce urmări ar fi putut avea acest episod…
Buna! Anca, arata ne tinutele tale din cele 5 zile, te rog! Si eu am chestia asta cu ” sa nu calci rufe in zile de sarbatoare”. O colega imi povestea ca in Bucovina nici nu spala vase in zilele de Pasti. Si, apropos de invatatoare, si eu am amintiri neplacute, insa ii multumesc din suflet ca a fost mai exigenta pentru ca altfel nu as fi invatat atat de multe, nu as fi stiut ce inseamna sa fii ordonat, sa fii punctual, sa respecti cu adevarat munca altuia. Ii multumesc si dansei si tuturor profesorilor pe care i am intalnit si care mi au daruit o bucatica din ce stiau, dar si din sufletul lor – pentru ca sa inveti un om ceva inseamna sa ii daruiesti o bucata din tine.
🙂 Si eu am avut profesori minunati de la care am invatat multe, doamna nu a fost din pacate unul dintre ei. Si nu din cauza stiloului, ci din multe alte cauze:). Dar am proful de romana din generala, un om exceptional ca om si ca profesor, profa de romana din liceu, profa de matematici superioare de la facultate, proful de la psihologia traumei…si muuulti altii:)
Cred ca e necesar sa separam lucrurile, sa cautam sa nu facem anumite lucruri in zile de sarbatoare nu din superstitie, nu pentru ca „nu e bine”, ci din evlavie.
Un parinte mi-a spus mai demult ca in trecut unii oameni nu puneau mana in zile de sarbatoare pe nicio unealta de lucru pe care o foloseau la munca in timpul saptamanii, fara ca asta sa fie o exagerare, pentru ca o faceau din evlavie. Evlavia este o dragoste si o grija, o finete a sufletului, care nu implica frica de pedeapsa.
Ca exemplu de evlavie ce poate parea exagerata, tin minte c-am citit despre Cuv. Paisie Aghioritul ca nu manca nimic in copilarie in zilele de post pentru ca mama lui gatea mancarea de post in aceleasi vase in care pregatise mancare de frupt cu o zi inainte, desi in mod sigur mama lui spala vasele pentru ca era femeie credincioasa. Strabunicii mei aveau vase diferite pentru zile de post (mi-a povestiti bunica cum la inceperea unui post dadeau jos din pod toate vasele pentru post). Nu ca erau bogati ca sa aiba multe de schimb, o faceau din evlavie.
Ceea ce cred eu e ca in zile de sarbatoare sa cautam sa facem strictul necesar pentru noi, sa nu ne acordam o atentie exagerata noua, ci sarbatorii sau sfantului din acea zi. Daca nu avem nimic de mancare, daca n-am apucat sa mai pregatim nimic, atunci sa ne facem niste mancare, ceva simplu si hranitor, dar nu mancare pentru toata saptamana sau conserve pt iarna. Pot aparea diverse situatii particulare care sa ne oblige sa facem lucruri, Dumnezeu stie viata fiecaruia.
Imi pare rau ca unii profesori umilesc copiii, nu realizeaza, nu se gandesc ca-i pot marca pentru totdeauna, daca acel copil nu are o fire mai puternica. Tu ai reactionat, te-ai aparat si i-ai aparat si pe parintii tai.
In facultate am avut un profesor de Mecanica, un domn in varsta care asa de frumos explica si asa de mult imi placea de el incat mi-am dorit sa invat bine pentru examen, nu doar pentru nota mea, ci mai ales din respect pentru el. Mie nu mi-a placut niciodata fizica, iar mecanica era fizica, dar nu conta. Numai ca … am fost o loaza, in acea perioada am avut alte preocupari tineresti, am pierdut timpul si n-am reusit sa ma pregatesc cum voiam, cum trebuia. Am luat un 7 jalnic si inca imi amintesc privirea buna a profesorului cand mi-a pus nota si sentimentul meu puternic ca l-am dezamagit si mi-era asa de rusine. 7 nu e neaparat o nota jalnica, dar era pentru mine in acel context. Cred ca in acelasi mod ar fi bine daca am putea sa intelegem si frica de Dumnezeu, sa nu o asociem cu frica de pedeapsa, ci frica ca-L dezamagim, iar El ne iubeste mai mult decat putem noi intelege acum. Pedeapsa e numai o consecinta si este adesea pedagogica.