odihnă: mai mereu simt o oboseală care nu e oboseala trupului ci o oboseală psihică, din prea mult și prea tare, ca un zgomot de fond. Anul acesta voi prioritiza odihna, ceva ce mereu am luat în derâdere. Am o alergie la oamenii pe care-i consider ”leneși”, îmi dau ochii peste cap involuntar când aud de cineva că doarme la prânz. Cum adică sa dormi? Dar ești bolnav? Încerc să mă lecuiesc de nevoia de a face mereu câte ceva. Dacă aș dormi eu la prânz oare ce s-ar întâmpla? Am încercat azi, n-am reușit, de fapt mai rău, n-am avut răbdare – nu-i nimic, încerc și duminica viitoare. Am facut pauză de la studii, masterul pe care-l cere colegiul o să-l încep la anul, am rămas cu formarea, cu cărțile pe care aleg eu să le citesc și cu mai mult timp liber în care să mă odihnesc. Încerc să găsesc proporția corectă de muncă, relaxare și odihnă.
relaxare: mă relaxez făcând pâine, gătind, tricotând, cosând cruciulițe, pictând. Ador acuarelele. Mă relaxez ascultând muzica mea în mașină. Mașina veche avea casetofon cu casetă. Fiind o mașinuță specială nu l-am putut schimba să ascult muzica care-mi plăcea și nici nu prea prindea radio. Să ascult muzică e ceva ce trebuie să fac conștient, altfel devine zgomot de fundal. Mă relaxez seara nefăcând nimic, beau vin sau ceai in functie de stare sau de ora.
oamenii din jurul meu: nu cred ca trebuie să mă înconjor de oameni veseli sau sportivi sau productivi, sau credincioși, sau optimiști. Cred că trebuie să mă înconjor de oameni cărora le pasă de mine, oameni pe care mă pot baza, tribul meu în care să mă odihnesc. Sper că ne bucurăm toți de prietenii autentice și minunate, dar dacă nu, să investim în una două persoane cu care să împărtășim, să ne lăsăm văzuți, iubiți, cunsocuți.
dezvoltare personală: merg la formare personală, tot un fel de terapie, de care sunt încântată. De fapt de mine ca urmare a acestui proces sunt încântată. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să meargă la terapie, în special cănd există o tranziție în viața noastră: ne alegem o meserie, intrăm într-o relație, înainte de a avea un copil, când copilul e adolescent, cănd divorțăm, când trecem prin doliu…și oricănd simțim nevoia de a nu fi judecați și de a nu primi sfaturi. Sper ca nu mai sunt oameni care cred ca nu au nevoie de terapie sau le-ar fi rusine sa apeleze, sau nu cred în terapie – Dumnezeu lucrează prin oameni şi ne-a permis ca în orice ştiinţă să descoperim pârghii care să ne ajute să avem bunăstare, o viaţă mai bună. Dacă ne spălăm rufele de ce nu ne-am spăla pe noi de emoţiile negative, de furiile noastre, de traumele noastre, de ce n-am face pace cu noi şi cu ceilalţi?
planuri: am un plan tare drag mie pe care îl voi împărtăși la momentul cuvenit. până atunci mă pregătesc, citesc cât pot, cum pot, ce pot, fără să mă biciuiesc că nu pot mai mult și cel mai important, ceva ce am căutat și care mă fascinează.
spiritual: aici aș prefera să nu scriu prea multe, încerc să fiu mai consecventă, mai autentică. Să fim curioși, să-i dăm religiei o șansă și nouă una de a nu fi niciodată singuri.
Draga Anca, ma bucura atat de mult orice postare de-a ta! Cu totii cred ca ne dorim un echilibru, eu sunt dintre cei care dorm la pranz cand reusesc pentru ca serviciul ma oboseste tare, dar in ultima vreme simt ca asa pierd timpul..trebuie doar sa imi dau seama mai bine cum sa fac ca acel timp sa conteze, sa nu pierd minute si ore si zile aiurea, sa le folosesc pentru a creste intr-un fel sau altul. Imi place mult ideea despre oamenii care te odihnesc.. Zile cu bucurie va doresc la amandoua! Simona
Cât de mult mi-a lipsit bunătatea pe care o pui în articolele tale
Am savurat postarea ta, pur si simplu a curs prin mine ca o ciocolata calda intr-o seara de iarna magica. Ai atat de multa dreptate cu terapia, nu mi-e rusine sa recunosc ca pe mine m-a ajutat mult. Poate mai mult decat imi dau seama. Acum, ca o am pe Eli imi dau seama ca au fost cei mai bine investiti bani.
Casuta ta e de vis iar ce gatesti tu acolo arata fantastic. Nu vreau sa stiu cum miroase .
Am intrat pe blog certându-te în gând că nu prea mai scrii, cel putin nu asa de des cum mi-ar plăcea mie, si uite aici o postare asa de frumoasă care mi-a scăpat!
Anca, asa de mult mă regăsesc in cuvintele tale, asa bine imi face sa citesc ce scrii, ma linisteste, ma face sa imi doresc sa fiu mai așa, ca tine.
Te îmbrățișez!